S-a încheiat a doua etapă din Liga Națiunilor și s-a stabilit clasamentul din grupa României.
România continuă să fie lider în grupa din Liga Națiunilor și după al doilea meci. Tricolorii au debutat cu o victorie în Kosovo, 3-0, și au obținut o victorie pe final de meci cu Lituania, 3-1, luni seară, fiind în continuare lider cu maximum de puncte după două etape.
Mircea Lucescu a revenit pe banca României după 38 de ani și a debutat cu o victorie la Priștina, 3-0. În cel de-al doilea meci al grupei, naționala a continuat șirul de victorii cu Lituania, locul 125 mondial. A fost un meci dificil din cauza terenului care le-a pus mari probleme tricolorilor.
Totuși, la capătul acestui meci România rămâne pe prima poziție, acumulând șase puncte după două partide. Adversara din această seară, Lituania, rămâne pe ultimul loc. Kosovo și Cipru ocupă locurile 2 și 3 în clasamentul din Liga Națiunilor.
Etapa 1:
Kosovo – România 0-3 Lituania – Cipru 0-1
Etapa 2:
România – Lituania 3-1
Cipru – Kosovo 0-4
Clasament România Liga Națiunilor:
Suporterii români au trăit cu sufletul la gură finalul de meci din Ghencea dintre România și Lituania. Valentin Mihăilă a deschis rapid scorul în minutul 4 și se anunța o partidă fără emoții pentru tricolori, dar Kucys a restabilit egalitatea în minutul 34, după o bâlbâială în careu a fundașilor. În partea secundă elevii lui Mircea Lucescu au căutat golul victoriei, dar spre final mutarea inteligentă a lui „Il Luce” și-a spus cuvântul.
Intrat în locul lui Dennis Man, Ianis Hagi a obținut un penalty în minutul 87, transformat fără emoții de Răzvan Marin, la fel cum a făcut și în meciul de la Priștina, cu Kosovo. În prelungiri, Denis Alibec a pasat decisiv pentru Alex Mitriță și jucătorul Universității Craiova a închis tabela la scorul de 3-1.
România a demonstrat că poate câștiga la pas grupa din Liga Națiunilor. Prosport îți prezintă cum arată urnele pentru Mondial, după rezultatul fabulos din Ghencea, 3-1. Mai jos sunt urnele pentru calificarea la Mondialul din Mexic, SUA și Canada, ținând cont de actuala situație a României, cu patru meciuri rămase de disputat în Liga Națiunilor.
Urna 1: Franța, Spania, Anglia, Belgia, Olanda, Portugalia, Italia, Croația, Germania, Elveția, Danemarca, Austria
Urna 2: Ucraina, Turcia, Polonia, Suedia, Țara Galilor, Ungaria, Serbia, Slovacia, România, Cehia, Scoția, Norvegia
Urna 3: Slovenia, Grecia, Irlanda, Finlanda, Albania, Georgia, Islanda, Macedonia de Nord, Muntenegru, Irlanda de Nord, Bosnia-Herțegovina, Israel
Urna 4: Bulgaria, Luxemburg, Armenia, Belarus, Kosovo, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Lituania, Letonia, Insulele Feroe
Urna 5: Moldova, Andorra, Malta, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER